Diana Cârmuz: "Magazinul magic de jucării" de Angela Carter

Magazinul magic de jucării este un roman fascinant scris de Angela Carter, înţesat de aventuri ciudate şi misterioase, care îi schimbă radical viaţa tinerei Melanie Flower. Aceasta e o adolescentă care începe să devină conştientă de lumea înconjurătoare, precum şi de propria sa persoană. Romanul şi personajele care îi dau viaţă acestuia au luat “naştere” la începutul anului 1967, iar în 1987 se difuzează primul film după carte care, după părerea mea, transpune tot ceea ce scriitoarea a inventat în 247 de pagini într-o realitate cutremurătoare, captivantă, dar care totuşi păstrează nuanţele obişnuitului. Ceea ce face totul şi mai interesant este...
modul în care întâmplările sunt relatate fără a se apela la un limbaj complicat şi sofisticat , adică fără să le îngreuneze lectura celor care o citesc.

Ceea ce contează de fapt e conţinutul surprinzător... Melanie împreună cu sora şi fratele ei mai mic, Victoria şi Jonathon, care, cu puţin timp înainte ca moartea tragică a părinţilor lor să îi “expedieze” la domiciliul unchiului ursuz Philip, duceau o viaţă luxoasă în care aveau parte de cearceafuri curate şi delicate, de apă caldă şi mâncare delicioasă. Ei locuiau alături de doamna Rundle, o femeie simplă ce avea grijă de copii când părinţii acestora erau plecaţi, într-un cămin în care se simţeau cu toţii în siguranţă. Victoria, mezina, o fetiţă micuţă şi  dolofonă care îi hipnotzează pe cei mari cu drăgălăşenia ei, Jonathan, copilul retras, caruia nu îi place să discute decât strictul necesar şi  Melanie, tocmai intrată în adolescenţă, trec printr-un şoc când află că părinţii lor au murit într-un accident de maşină. Melanie se simte oarecum vinovată deoarece chiar în noaptea morţii acestora ea probează vechea rochie de mireasă a mamei sale cu care merge afară unde o murdăreşte şi o rupe din greşeală.  Ea face o legătura între accidentul părinţiilor şi incidentul cu rochia şi de asta îşi pierde controlul şi îşi distruge camera. Dimineaţa, doamna Rundle le explică cu calm celor trei  că sunt nevoiţi să se mute de acolo şi să trăiască alături de singura lor rudă în viaţă, înspăimântătorul Philip Flower, unchiul şi fratele mamei lor, şi de soţia acestuia, Margaret. Neavând de ales, Melanie, Jonathan şi Victoria se supun şi pleacă la Londra sub privirea compătimitoare a doamnei Rundle. Ajunşi la Londra ei sunt însoţiţi de fraţii mătuşii Margaret, Francie şi Finn, până la casa unde urmau să-şi petreacă probabil tot restul vieţii şi fac cunoştinţă cu Margaret sau “Maggie” după cum îi spuneau fraţii surorii lor mai mare care e de asemenea mută... Abia după câteva zile petrecute acolo realizează de fapt ce li s-a întâmplat şi cum nu vor mai avea parte niciodată de ceea ce au avut până atunci, cum se vor spăla numai cu apă rece, cum vor îngheţa de frig datorită lipsei unei sobe în casă, cum vor trebui să facă întocmai ce le spunea Philip (să îi respecte regulile) şi cum vor fi obligaţi să lase în urmă tot ceea ce a însemnat o dată copilărie. Pe umerii lui Melanie cade responsabilitatea magazinului de jucării a unchiului, Jonathan îl ajută pe acesta cu păpuşile, iar Victoria este îngrijită de Maggie care îşi dorise dintotdeauna să aibă un copil. Zilele ş-i le petrec doar în casă unde când “Alfa” nu e  prin preajmă mai vorbesc între ei (mai ales Melanie şi Finn între care se formează o apropiere de când Finn o sărută în peşteră)  şi seara, Maggie, Francie şi Finn se distrează cântând la vioară şi flaut şi dansând. Finalul este de fapt cea mai interesantă parte din roman, motiv pentru care putem trece cu vederea punctul culminant în care Melanie o joacă pe Leda în sceneta unchiului său, şi să ajungem la momentul în care acesta se întoarce acasă din oraş şi o găseşte pe soţia lui trădându-l cu fratele ei, Francie. Asta îl înfurie la maximum, motiv pentru care dă foc casei, iar finalul rămâne deschis, singurii supravieţuitori pomeniţi fiind Melanie şi Finn.

Acest roman se regăseşte în lista cărţilor mele preferate în primul rând pentru că pe parcursul lecturii am început să văd o schimbare la mine însămi şi m-am simţit mai recunoscătoare pentru viaţa pe care o duc, precum a făcut şi Melanie după ce a trecut prin acea experienţă. Pe lângă asta, mi-a conferit o senzaţie de linişte şi relaxare după ce am citit finalul, deoarece mi-am imaginat că au reuşit cu toţii să supravieţuiască şi că în sfârşit au scăpat de teama unchiului Philip, un om neplăcut şi violent. Mi-a plăcut în mod special felul în care autoarea pune accent pe călătoria celor trei fraţi la Londra care este ca un purgatoriu, “un răstimp între trecutul familiar şi sfârşit şi un viitor nedefinit care nu începuse încă”.

Cu siguranţă contează foarte mult şi atenţia cu care citeşti această carte, detaliile se strecoară cu uşurinţă printer rânduri, detaliile pe care le surprindem prin ochii lui Melanie, ea fiind personajul principal despre care se vorbeşte la persoana a 3-a.

În orice caz, recomand cartea tuturor celor deschişi să încerce ceva nou şi vă pot garanta că o să vă placă!