Alexandre Dumas fiul a scris un roman romantic, de dragoste, cu totul
altfel decât cele de aventuri pe care le-a scris tatăl său. Cartea a apărut în
1848, un an al marilor revoluţii, atins de teribile elanuri romantice. Curentul
cultivă imaginaţia şi sensibilitatea, priveşte trecutul istoric cu nostalgie,
introduce descrierea naturală în literatură, manifestă interes pentru folclor,
introduce personaje din toate mediile sociale, prezintă eroi excepţionali în situaţii
excepţionale, promovează o libertate totală a creaţiei şi contribuie la
îmbogăţirea limbii literare. După această poveste s-a făcut libretul Traviatei, opera lui Giuseppe Verdi.
Dama cu camelii are caracter autobiografic, fiind un rod al
experienţei din viaţa autorului, care era fiul unui scriitor de foileton
celebru, şi făcea parte din viaţa mondenă a unui mare oraş. Povestea se
desfăşoară în mediul parizian unde
chiar şi fetele întreţinute au o oarecare
educaţie şi vorbesc civilizat. Eu am citit ediţia apărută la editura Adevărul
în colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă”, 2010, în
traducerea şi cu notele Sabinei Drăgoi.
Naratorul află de licitaţia lucrurilor din casa unei fete întreţinute, un
fenomen foarte interesant pe vremea aceea. Merge la adresa respectivă şi acolo
află că a murit Marguerite Gautier, o foarte frumoasă curtezană. La licitaţie
cumpără o carte Manon Lescaut, care
era primită de la un anumit bărbat pe nume Armand. Ziua următoare, acest Armand
se prezintă la el acasă rugându-l să-i dea cartea. Cei doi se împrietenesc, dar
Armand pleacă să obţină permisiunea surorii Margueritei de a o deshuma şi de
a-i muta mormântul într-un loc mai bun. Naratorul îl însoţeşte la deshumare pe
Armand, iar acolo tânărul face o criză nervoasă. Medicul îi pune diagnosticul
de febră cerebrală. În timpul perioadei de refacere, cei doi devin foarte
apropiaţi, iar Armand îi povesteşte amicului povestea sa şi a acelei fete.
Adesea o vedea pe stradă şi asta îl înfiora. Prima oară şi-au vorbit prin
intermediul unei cunoştinţe, Gaston, care avusese o aventură cu ea. El se face
de râs. Marguerite cade la pat din cauza tuberculozei pe care o are, iar în
acest timp Armand se interesează zilnic de ea la portarul clădirii unde stă. La
doi ani de la incident, cei doi se cunosc prin Prudence, o fostă fată
întreţinută. El, Gaston şi Prudence sunt chemaţi pentru a alunga un conte care
era îndrăgostit de fată. Tânărul îşi mărturiseşte dragostea şi devine amantul
ei, fiind de acord să nu devină gelos sau suspicios. Dar după doar două zile, e
gelos şi decide să plece, ea cu Prudence vin acasă la el, iar ea îl iartă.
Fiind un băiat care trăieşte din poliţa pe care o asigură tatăl, nu are
posibilitatea să o întreţină şi începe să joace cărţi. Cu toate acestea nu
pierde sume mari de bani, folosind jocurile de cărţi şi pentru a-şi ocupa
mintea. Un duce bătrân care o protejează pe Marguerite pentru că îi aminteşte
de fiica sa îi închiriază o casă la ţară, în Bougival. Ea îşi afişează deschis
relaţia cu Armand şi pierde protecţia ducelui, dar rămân ambii în casa de la
ţară. Ea îşi vinde pentru a trăi cu el toate bunurile. În această perioadă
tânărul nu mai vorbeşte cu tatăl său care apare la Paris şi îi interzice fiului
relaţia. A doua zi Armand îl caută în Paris din nou, dar nu îl găseşte.
Următoarea zi cei doi se întâlnesc, iar tatăl său îi dă totuşi permisiunea.
Întors în Bougival, tânărul nu mai găseşte pe nimeni, numai pe slujitoarea
Nanine. Se duce la apartamentul ei din Paris unde descoperă o scrisoare prin
care este părăsit. Se întoarce la tatăl său apoi din nou în Paris unde o face
geloasă pe madame Gautier cu „o nouă pasiune”, tot o fată întreţinută, Olympia.
Ea îl vizitează şi aceea e ultima lor noapte. Ea pleacă în Anglia, el prin
lume. La întoarcerea lui în Paris primeşte de la Julie Doupart jurnalul
ultimelor luni din viaţa Margueritei şi află că de fapt tatăl său i-a cerut
Margueritei să îl părăsească, înainte de a fi răpusă de boala sa veche,
tuberculoza. La sfârşit, Armand cu naratorul îl vizitează pe tatăl care a vrut
să influenţeze destinul fiului.
Personajul principal e un tânăr care suferă din dragoste. El are diplomă în
drept, dar nu este încă avocat sau judecător. E un personaj simplu, altfel destul
de fad conturat, dar povestea sa e interesantă. Dragostea sa îl face să uite de
familie, prieteni, demnitate, tot. Alexandre Dumas-fiul creează un personaj
ireal, tipic romantic care se îndrăgosteşte la prima vedere pur şi sincer de o
fată foarte frumoasă, dar din păcate întreţinută. Armand este pur si inocent,
cu o iubită cu suflet pur, trecută prin viaţă, trăind cu o meserie foarte
ruşinoasă. El se ruinează, asemenea multor bărbaţi, cu Marguerite, însă în
celelalte cazuri dragostea nu era împărtăşită. Povestea e una tipică a lumii
curtezanelor din Paris, nu este foarte specială, dar pentru el este o
experienţă traumatizantă ce îl căleşte şi îl face mai înţelept. El e proaspăt,
iar ea e exact opusul în aparenţă, vânzându-şi trupul pentru fericirea
celorlalţi. Ea este o fată bună cu o meserie murdară, iar el pare curat
sufleteşte.
Dama cu camelii, adică titlul, face referinţă la florile
preferate ale lui Marguerite, cameliile, care zece zile sunt albe şi cinci
roşii. Ea avea mereu la ea un bucheţel de camelii. De asemenea simt că se
referă şi la fragilitatea şi caracterul schimbător al relaţiei lor care poate
fi asemănată astfel cu o camelie. Eu am asemănat experienţa pe care Armand a
trăit-o cu această floare. Sentimentele celor doi sunt în mişcare, se schimbă, el
albe adică pure la început, totul devine aprins,roşu, adică îndrăgostit şi în
final viaţa le ofileşte pasiunea. De asemenea totul e trecător asemenea unor
flori dintr-un buchet: sunt frumoase, dar fără rădăcină se usucă.
Mi-a plăcut faptul că cei doi se iubeau sincer şi că totuşi, în final, Armand
reia legătura cu tatăl său. Mi-a mai plăcut şi că perioada de recuperare a
suferindului e primăvara, un anotimp plin de începuturi, schimbări şi în care
totul îşi revine asemenea lui Armand. Mi-a plăcut şi că toţi vorbeau frumos şi
nu erau folosite cuvinte vulgare, scenele sunt romantice, dar prezentate cu
decenţă, cartea nu are detalii agresive.
Nu mi-a plăcut că personajele erau comune. Cartea a fost prea dramatică,
prea patetică, simt că a fost făcută pentru un succes imediat. De asemenea
lectura îţi lasă numai un sentiment de milă, dar nu are niciun alt mesaj
important. E doar o lectură relaxantă.
Oricum o recomand pentru un moment de relaxare, dar nu ca lectură serioasă
pentru că e cam siropoasă. Dama cu
camelii poate fi o pauză binemeritată, o veţi citi cu plăcere. Când parcurgeţi
cartea, vă recomand să căutaţi lucrarea lui Eduard Manet Olympia ca să înţelegeţi ce fascinaţie exercitau asupra tinerilor
artişti femeile întreţinute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu