bursuc

bursuc

duminică, 6 mai 2012

Sânziana Gădălean, "Dama cu camelii" de Alexandre Dumas fiul


Alexandre Dumas fiul a scris un roman romantic, de dragoste, cu totul altfel decât cele de aventuri pe care le-a scris tatăl său. Cartea a apărut în 1848, un an al marilor revoluţii, atins de teribile elanuri romantice. Curentul cultivă imaginaţia şi sensibilitatea, priveşte trecutul istoric cu nostalgie, introduce descrierea naturală în literatură, manifestă interes pentru folclor, introduce personaje din toate mediile sociale, prezintă eroi excepţionali în situaţii excepţionale, promovează o libertate totală a creaţiei şi contribuie la îmbogăţirea limbii literare. După această poveste s-a făcut libretul Traviatei, opera lui Giuseppe Verdi.
Dama cu camelii are caracter autobiografic, fiind un rod al experienţei din viaţa autorului, care era fiul unui scriitor de foileton celebru, şi făcea parte din viaţa mondenă a unui mare oraş. Povestea se desfăşoară în mediul parizian unde
chiar şi fetele întreţinute au o oarecare educaţie şi vorbesc civilizat. Eu am citit ediţia apărută la editura Adevărul în colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă”, 2010, în traducerea şi cu notele Sabinei Drăgoi.
Naratorul află de licitaţia lucrurilor din casa unei fete întreţinute, un fenomen foarte interesant pe vremea aceea. Merge la adresa respectivă şi acolo află că a murit Marguerite Gautier, o foarte frumoasă curtezană. La licitaţie cumpără o carte Manon Lescaut, care era primită de la un anumit bărbat pe nume Armand. Ziua următoare, acest Armand se prezintă la el acasă rugându-l să-i dea cartea. Cei doi se împrietenesc, dar Armand pleacă să obţină permisiunea surorii Margueritei de a o deshuma şi de a-i muta mormântul într-un loc mai bun. Naratorul îl însoţeşte la deshumare pe Armand, iar acolo tânărul face o criză nervoasă. Medicul îi pune diagnosticul de febră cerebrală. În timpul perioadei de refacere, cei doi devin foarte apropiaţi, iar Armand îi povesteşte amicului povestea sa şi a acelei fete.
Adesea o vedea pe stradă şi asta îl înfiora. Prima oară şi-au vorbit prin intermediul unei cunoştinţe, Gaston, care avusese o aventură cu ea. El se face de râs. Marguerite cade la pat din cauza tuberculozei pe care o are, iar în acest timp Armand se interesează zilnic de ea la portarul clădirii unde stă. La doi ani de la incident, cei doi se cunosc prin Prudence, o fostă fată întreţinută. El, Gaston şi Prudence sunt chemaţi pentru a alunga un conte care era îndrăgostit de fată. Tânărul îşi mărturiseşte dragostea şi devine amantul ei, fiind de acord să nu devină gelos sau suspicios. Dar după doar două zile, e gelos şi decide să plece, ea cu Prudence vin acasă la el, iar ea îl iartă. Fiind un băiat care trăieşte din poliţa pe care o asigură tatăl, nu are posibilitatea să o întreţină şi începe să joace cărţi. Cu toate acestea nu pierde sume mari de bani, folosind jocurile de cărţi şi pentru a-şi ocupa mintea. Un duce bătrân care o protejează pe Marguerite pentru că îi aminteşte de fiica sa îi închiriază o casă la ţară, în Bougival. Ea îşi afişează deschis relaţia cu Armand şi pierde protecţia ducelui, dar rămân ambii în casa de la ţară. Ea îşi vinde pentru a trăi cu el toate bunurile. În această perioadă tânărul nu mai vorbeşte cu tatăl său care apare la Paris şi îi interzice fiului relaţia. A doua zi Armand îl caută în Paris din nou, dar nu îl găseşte. Următoarea zi cei doi se întâlnesc, iar tatăl său îi dă totuşi permisiunea. Întors în Bougival, tânărul nu mai găseşte pe nimeni, numai pe slujitoarea Nanine. Se duce la apartamentul ei din Paris unde descoperă o scrisoare prin care este părăsit. Se întoarce la tatăl său apoi din nou în Paris unde o face geloasă pe madame Gautier cu „o nouă pasiune”, tot o fată întreţinută, Olympia. Ea îl vizitează şi aceea e ultima lor noapte. Ea pleacă în Anglia, el prin lume. La întoarcerea lui în Paris primeşte de la Julie Doupart jurnalul ultimelor luni din viaţa Margueritei şi află că de fapt tatăl său i-a cerut Margueritei să îl părăsească, înainte de a fi răpusă de boala sa veche, tuberculoza. La sfârşit, Armand cu naratorul îl vizitează pe tatăl care a vrut să influenţeze destinul fiului.
Personajul principal e un tânăr care suferă din dragoste. El are diplomă în drept, dar nu este încă avocat sau judecător. E un personaj simplu, altfel destul de fad conturat, dar povestea sa e interesantă. Dragostea sa îl face să uite de familie, prieteni, demnitate, tot. Alexandre Dumas-fiul creează un personaj ireal, tipic romantic care se îndrăgosteşte la prima vedere pur şi sincer de o fată foarte frumoasă, dar din păcate întreţinută. Armand este pur si inocent, cu o iubită cu suflet pur, trecută prin viaţă, trăind cu o meserie foarte ruşinoasă. El se ruinează, asemenea multor bărbaţi, cu Marguerite, însă în celelalte cazuri dragostea nu era împărtăşită. Povestea e una tipică a lumii curtezanelor din Paris, nu este foarte specială, dar pentru el este o experienţă traumatizantă ce îl căleşte şi îl face mai înţelept. El e proaspăt, iar ea e exact opusul în aparenţă, vânzându-şi trupul pentru fericirea celorlalţi. Ea este o fată bună cu o meserie murdară, iar el pare curat sufleteşte.
Dama cu camelii, adică titlul, face referinţă la florile preferate ale lui Marguerite, cameliile, care zece zile sunt albe şi cinci roşii. Ea avea mereu la ea un bucheţel de camelii. De asemenea simt că se referă şi la fragilitatea şi caracterul schimbător al relaţiei lor care poate fi asemănată astfel cu o camelie. Eu am asemănat experienţa pe care Armand a trăit-o cu această floare. Sentimentele celor doi sunt în mişcare, se schimbă, el albe adică pure la început, totul devine aprins,roşu, adică îndrăgostit şi în final viaţa le ofileşte pasiunea. De asemenea totul e trecător asemenea unor flori dintr-un buchet: sunt frumoase, dar fără rădăcină se usucă.
Mi-a plăcut faptul că cei doi se iubeau sincer şi că totuşi, în final, Armand reia legătura cu tatăl său. Mi-a mai plăcut şi că perioada de recuperare a suferindului e primăvara, un anotimp plin de începuturi, schimbări şi în care totul îşi revine asemenea lui Armand. Mi-a plăcut şi că toţi vorbeau frumos şi nu erau folosite cuvinte vulgare, scenele sunt romantice, dar prezentate cu decenţă, cartea nu are detalii agresive.
Nu mi-a plăcut că personajele erau comune. Cartea a fost prea dramatică, prea patetică, simt că a fost făcută pentru un succes imediat. De asemenea lectura îţi lasă numai un sentiment de milă, dar nu are niciun alt mesaj important. E doar o lectură relaxantă.
Oricum o recomand pentru un moment de relaxare, dar nu ca lectură serioasă pentru că e cam siropoasă. Dama cu camelii poate fi o pauză binemeritată, o veţi citi cu plăcere. Când parcurgeţi cartea, vă recomand să căutaţi lucrarea lui Eduard Manet Olympia ca să înţelegeţi ce fascinaţie exercitau asupra tinerilor artişti femeile întreţinute.

Niciun comentariu: