„Tinereţile lui Daniel Abagiu” este un roman
biografic, scris de Cezar Paul Bădescu, apărut la editura Polirom. Am citit
ediţia a 2-a din colecţia top 10+ o ediţie printată, romanul apărând şi în
forma e-book. Volumul are prefaţa scrisă de Mircea Cărtărescu. El face o
analiză dură, fără pic de părtinire asupra cărţii, clară şi frumoasă. Romanul
avea titlul iniţial „Deloc Literatură”, dar autorul s-a răzgândit pentru că îl
considera ipocrit. C.P.Bădescu s-a născut pe 7 august 1968. A absolvit
Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. L-a avut ca profesor pe Mircea
Cărtărescu. A debutat cu proză scurtă în volumul colectiv „Portret de Familie”,
şi autorul include în roman fragmente din prozele sale scurte.
Cărţii nu-i putem face un
rezumat, ea trecând în revistă momente ale adolescenţei lui, fără să respecte
cu rigoare un fir epic. Avem prima sa dragoste, primele experienţe legate de fumat,
prietenii lui, admiterea la facultatea şi alte experienţe care l-au marcat. Şi
care chiar dacă unele pe moment pare că nu l-au afectat foarte tare, la momentul
scrierii romanului îi apar ca semnficative.
Daniel, pe care îl putem considera alteregoul
autorului, face parte dintr-o serie de personaje tinere, aflate
în formare, şi
care se numesc „Dan”, care aparţin literaturii române: Dan Deleanu adolescentul
romantic al interbelicului din „La Medeleni” sau Dănuţ, adolescentul utecist şi
entuziast din „Cireşarii”. Daniel Abagiu este un adolescent al anilor 80 care
trece prin presiunile sociale comuniste şi care îşi doreşte foarte mult să se
integreze şi se supune foarte mult grupului respectiv colegilor de şcoală. Viaţa
sa este teribilistă şi el se apropie oarecum de Holden Caulfield din „De
veghe-n lanul de secară”. Fumează în baia şcolii, bea şi înjură, cântă într-o
formaţie de rock. Este sedus de literatură şi de cărţi, dar nu vrea să devină
un tocilar sau un intelectual. Un lucru care îl salvează de la a fi un simplu tânăr
mediocru este că mereu se gândeşte la rime, metafore şi titluri de poezii. Când
vorbeşte despre cultură vorbeşte elevat, deci înţelege gravitatea discuţiilor
de acest gen şi le respectă. El îşi îndeamnă prietenul din liceu să-l
intereseze cât de cât literatura astfel încât să aibă cu cine vorbi. La
facultate îşi găseşte un grup de adoratori ai lui Nichita Stănescu, care sunt
cam mitomani şi care îl bagă în mari belele. De la una din minciunile unui coleg
se ia la bătaie cu tatăl său, episod foarte jenant de altfel. Trece prin multe
momente care ni-l dezvăluie într-un halou de penibil şi ne fac să-l compătimim,
începând de la cele din clasele primare până la experienţele de la liceu şi la
cele din facultate. Simpatizează cu inocenţă şi entuziasm organizaţia de
pionieri şi toată recuzita ei şi este foarte bucuros de câte ori există
manifestaţii pentru că se întâlneşte cu prietenii. Personalitatea sa nu pare
influenţată de nimeni şi vrea sa pară un tip foarte rece, dar până la urmă
devine un mare familist care îşi iubeşte prietenii.
Am crezut că autorul a pus
acest titlu, neutru ca si cum Daniel Abagiu ar fi un oarecare. Mircea
Cărtărescu explică în prefaţă că titlul este de fapt ironic şi foarte cinic
pentru că el conţine intenţionat o cacofonie. Poate că ne-a dat din start o
cheie de citire a cărţii sale care îşi propune probabil şi să ironizeze marile
romane, idilice. De asemenea am putea spune că acest titlu reprezintă şi o idee
de continuitate punând la plural tinereţe , vrând parcă să dea impresia de colectiv,
pentru că probabil ca Daniel Abagiu au fost mulţi tineri.
Ca tip de scriitură, este
una plină de ironii, de umor negru şi de umor de situaţie. Niciun personaj nu
sclipeşte, nici unul nu pare special, el tratându-i pe marea majoritate ca un
entomolog. De altfel Daniel Abagiu este chiar autorul unei cărţi despre gândaci.
Autorul nu-şi propune să idealizeze, e mai degrabă
brutal şi brut. El prin stil desfiinţează stilul „greilor” prin faptul că ne
propune un scris uşor de citit, vrând nu atât să aibă un efect de liricitate,
ci de mărturisire. Este un roman care tratează subiecte noi, intrigi noi şi
tipuri noi de a povesti şi de a nara. Prin sinceritate îi propune cititorului o
nouă morală, oferindu-i subiecte de meditaţie. Cartea se poate citi repede
pentru că te prinde prin umor şi prin metoda de a povesti prin mărturisire. Cu
toate acestea cartea stă uneori prea mult spre vulgar. De asemenea, nu are o
structură omogenă revenind pe lucruri şi derutându-ne puţin din cauza lipsei de
ordine cronologică. Dar tehnica prozei în proză este fascinantă şi face cartea
interesantă.
În orice caz, cartea
merită citită pentru că aceste false memorii
îi vor lămuri pe unii, pe alţii îi vor amuza şi unora le vor trezi amintiri.
Este o carte care poate fi citită şi de adolescenţii nu prea pudici, căci nu
poate fi mereu digerată şi care nu va fi de toţi apreciată. Nu recomandăm ca
volumul să fie judecat după clişeul cu „adolescentul neînţeles” pentru că nu
numai despre asta este vorba. Este vorba despre modul de a fi liber şi tânăr în
anii 80 în România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu