Enya Pete, "Jane Eyre" de Charlotte Brontë

După ce am citit romanul ”La răscruce de vânturi”deEmilyBrontë, a cărui recenzie e publicată pe blogul nostru bursucesc, am hotărât să rămân în atmosfera romantică și misterioasă a cărților surorilor Brontë, citind cel mai reușit roman al surorii mai mari, Charlotte Brontë, numit ”Jane Eyre”. Faptul că deja mă împrietenisem cu Emily, al cărei roman l-am savurat astă iarnă,  m-a determinat s-o cunosc și pe Charlotte, așa că am luat de pe raftul bibliotecii noastre cartea ”Jane Eyre”. Exemplarul citit de mine a apărut în anul 1972 la Editura Eminescu, în traducerea lui Paul B. Marian, are 565 de pagini și este împărțit în 38 de capitole. Cartea Charlottei Brontë a mai apărut în limba română  în 2007, la editura Leda, dar și la editurile Corint și Nemira. Editura  Adevărul a publicat în anul 2011 cartea, alături de romanele ”Shirley” și ”Villette”, de aceeași autoare. Considerat unul din cele mai bune romane ale literaturii engleze, ”Jane Eyre” a apărut pentru prima oară în 1847. Cartea e tradusă azi în 30 de limbi , fiind citită, ecranizată și apreciată peste tot.Charlotte Brontë a publicat și sub pseudonimul ”Currer Bell” poezii și proză, iar alături de surorile sale mai mici, Emily și Anne, a realizat proiectul liric comun numit ” Poeme de Currer, Ellis şi Acton Bell”. ”Jane Eyre” rămâne capodopera sa, citită și iubită în întreaga lume.

Acțiunea romanului se petrece într-un castel retras și vechi,  situat într-un peisaj frumos dar singuratic, departe de lume, într-un cadru romantic. Totul e povestit la persoana întâi de către Jane, personajul principal, care trece prin cinci perioade din viață, pline de întâmplări deosebite. Prim etapă e copilăria, petrecută la familia Reed, unde orfana Jane are parte de un tratament cât se poate de urât din partea...

mătușii și a verilor ei. Ca și Charlotte Brontë, Jane Eyre este trimisă la o școală îngrozitoare, numită Lowood School, unde suferă din cauza privațiunilor și a umilințelor la care sunt supuse elevele. Totuși, aici reușește să descopere prietenia, acest lucru evidențiind caracterul bun și puternic al fetei. După absolvirea școlii, Jane obține o slujbă ca guvernantă la domeniul Thornfield Hall. Aici petrece clipe minunate, atât ca educatoare a Adelei, o micuță franțuzoaică orfană aflată în grija domnului Edward Fairfax Rochester, stăpânul domeniului, cât mai ales datorită poveștii de dragoste care se înfiripă între Jane și Mr. Rochester. Urmează aflarea adevărului exact în ziua nunții dintre Jane și Rochester, anume că mirele e de fapt căsătorit cu o femeie nebună, Bertha Mason, din coloniile engleze și ținută în taină la castel, pentru a nu fi închisă într-o casă de nebuni. Totul culminează cu fuga disperată a lui Jane, care ajunge bolnavă și sleită de puteri la familia Rivers, cu care se înrudea. Clericul seriosSt. John Rivers și surorile drăguțe ale acestuia o îngrijesc atent. Jane refuză cererea în căsătorie a lui Rivers , întorcându-se la Thornfield Hall, unde îl găsește pe Mr. Rochester orb, în urma incendiului provocat de nebuna lui soție. Moartea Berthei îl lasă liber, ceea ce permite căsătoria dintre Jane și Rochester. Finalul e optimist: Rochester își recapătă parțial vederea, iar Jane, alături de iubitul său soț și copilul lor, trăiesc în pace laThornfield Hall. Ceea ce impresionează este reîntâlnirea dintre aceste două suflete blânde, nobile și calde, care trec peste greutăți și piedici, regăsindu-se în final.

Personajul principal, Jane Eyre,  e cel mai realist personaj din roman, fiindcă seamănăcu autoarea, unii critici  considerând că romanul esteunul autobiografic. Ca și autoarea, Jane vrea să fie independentă, să lucreze și să se realizeze prin propria valoare. Dorește să se căsătorească, dar să fie iubită și respectată de soțul ei. Cele două, scriitoarea și personajul Jane, au tărie de caracter, sunt sincere și directe și au un curaj rar întâlnit la femeile din epoca aceea. Ambele sunt împotriva diferențelor impuse de clasă socială și avere, lucru care dovedește emanciparea femeii.Îmi place foare mult personajul Jane deoarece e inteligentă, blândă, are un suflet mare, e curajoasă și hotărâtă să lupte pentru fericirea ei.Ea se îndrăgostește la prima întâlnire de Rochester. Jane e marcată de această iubire care devine tot mai puternică, cu fiecare zi petrecută la castel.Jane e tipul de femeie care dorește să îmbine fericirea familiei cu bucuria de-a  avea o ocupație care să-i aducă împlinire. Nu se bazează pe frumusețea fizică, subliniind de mai multe ori că nu e la fel de dăruită ca alte fete, dar are trăsături care compensează atât acest mic neajuns, cât și lipsa averii. Pe lângă profesia de educatoare, ea vorbește mai multe limbi, cântă la pian și desenează exceptional, impresionându-l pe Rochester. Spre finalul cărții dobândește chiar și avere, tânărul cleric Rivers  reușeșind să îi redea acesteia dreptul la o moștenire lăsată de un unchi din Madeira, lucru pe care oribila sa mătușă Reed încercase să i-l ascundă. Jane e iertătoare, considerând că a menține ura nu e în folosul nimănui, dar asta nu înseamnă că se lasă dominată de oameni necinstiți, dimpotrivă. Fiind sinceră și directă, le pretinde și celorlați să fie la fel. De aceea, ea nu-l poate ierta imediat pe Rochester că nu i-a dezvăluit taina sa legată de acea nefericită căsătorie din tinerețea petrecută în coloniile engleze.Jane dorește o fericire bazată pe valorile personale, pe adevăr și respect reciproc între soți. Nu suportă să fie dominată și respectă, la rândul ei, pe cel care merită acest lucru. Dorește împlinirea sufletească, refuzând să stea necăsătorită lângă domnul Rochester, dar și alături de Rivers, pastorul rigid, care ar fi dus-o ca soție misionară în India, scăpând-o de greutățile materiale.

Domnul Rochester, stăpânul de la Thornfield Hall, e tipul seniorului clasic de pe vremuri, un om mândru, aparent dur, dar cu un suflet bun și generos. El pareaspru, căutând de fapt blândeţe și iubire. Rochester e arătos, puternic, călărește, vânează, primește uneori musafiri, are poftă de mâncare și de băut, pleacă brusc pentru câteva luni, pentru a reveni neanunțat când dorește, surprinzându-i pe toți. E secretos și are o latură întunecată, care e în legătură cu ceea ce el însuși  numește greșeala și blestemul vieții sale, referindu-se la soția sa Bertha, bolnavă de demență ca și mama ei.

Faptul că o crește pe pupila sa Adele Varens, rămasă orfană, arată că are un suflet nobil. Rochester nu vede în lipsa averii sau a unui titlu nobiliar un impediment în calea căsătoriei, preferînd-o pe Jane altor femei cu titlu și avere, cum ar fi Blanche Ingram, prezentată ca cea mai frumoasă nobilă din comitat. Blândețea și aparenta fragilitate a tinerei Jane, dar și forța caracterului său,  îl impresionează pe acest om puternic, dar cu sufletul rănit din cauza primei sale soții.

Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit în acest roman nu este neapărat povestea în sine, care e foarte interesantă și plină de neprevăzut, ci felul în care apar elementele de mister care stârnesc interesul. Atmosfera de groază de la școala unde e trimisă Jane, în care elevele sunt înfometate, bătute, pedepsite extrem de aspru pentru greșeli nesemnificative și ținute în frig,  te face să te gândești la chinurile pe care le îndurau sfinții. Te revoltă gândul că se întâmpla așa ceva, dar e de apreciat că unii aveau curajul să scrie despre acest lucru. Cea mai bună prietenă a lui Jane moare bolnavă, în frig, foame și umilință, în această teribilă Lowood School.  Apoi e castelul singuratic din care se aud în întunericul tăcut al nopții sunete stranii, ca și cum cineva ar umbla furișat pe coridoare, dar și strigătele  aproape inumane, pe care Jane le aude de mai multe ori. Chiar cu o noapte înainte de căsătoria sa cu Mr. Rochester, Jane e vizitată de agresiva nebună din castel, care îi sfâșie voalul de mireasă și despre care încă nu știam nimic. Incendiul din camera domnului Rochester, pus de femeia misterioasă, străinul înjunghiat și pansat în taină de Jane, la rugămintea stăpânului, toate sunt semne de întrebare care se explică pe măsură ce citești cartea. Și toate sunt în strânsă legătură cu prima soție a lui Rochester, pe care acesta o tinea într-o cămăruță la etajul al treilea al castelului, păzită de o servitoare puternică, Grace Poole, singura care reușea să o potolească atunci când avea crize de nebunie agresivă. Mi-a plăcut  blândețea și stăpânirea de care Jane dă dovadă, trăsături care o arată ca pe o femeie demnă, sigură pe sine, independentă și pe care nu o sperie perspectiva de a munci.

Titlul cărţii e însuși numele personajului principal și cred că autoarea a considerat că are un impact suficient de puternic asupra cititorului. Cred că Jane Eyre e un simbol al femeii emancipate din acele vremuri, reprezentând mai mult decât două nume scurte și fiind chiar ceea ce și-ar fi dorit autoarea să devină și, într-o oarecare măsură, a și reușit.

Romanul ”Jane Eyre” de Charlotte Brontë seamană cu ”La răscruce de vânturi” al surorii sale, EmilyBrontë. Prima asemănare constă în faptul că ambele romane sunt poveşti de dragoste care înfruntă obstacolele impuse de societate. Ambele conțin pagini pline de mister, în care atmosfera de groază, gotică, dar și unele personaje au darul de te înspăimânta, iar acest aspect le dă o atracție aparte. Ambele au acțiunea amplasată în cadre naturale singuratice, sălbatice, în case izolate, departe de lumea banală. Totuși, Wuthering Heights al lui Emily Bronte e mai tragic, fără final fericit, în timp ce Jane Eyre ne oferă bucuria unui final calm, liniștitor, concretizat prin casătoria eroilor principali, care se regăsesc cu multă căldură.

Jane Eyreeste una din primele eroine ale literaturii universale care dorește să se elibereze de o viață casnică și anostă, impusă femeilor vremii. Cred că emanciparea și dorința de iubire și respect ale lui Jane Eyre fac ca romanul să fie la fel de actual azi, ca în trecut. De asemenea, veți găsi în roman o atmosferă aparte, romantică dar și plină de mister, care va face lectura mai interesantă. De aceea, recomand  oricui dorește o lectură plăcută, atractivă și la fel de actuală ca acum aproape 200 de ani, romanul „Jane Eyre”.