bursuc

bursuc

sâmbătă, 10 martie 2012

Enya Pete, "Moarte pe Nil" de Agatha Christie



Agatha Christie este o celebră scriitoare engleză de romane, povestiri scurte ÅŸi piese de teatru poliÅ£iste. A trăit între anii 1890-1976 , timp în care a publicat 80 de romane ÅŸi nuvele, dar ÅŸi 19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi. Cunoscutele personaje Hercule Poirot ÅŸi Miss Marple, detectivi îndrăgiÅ£i de cititori, au făcut ca Agatha Christie să fie numită ”Regina Crimei”, fiind considerată unul dintre cei mai  importanÅ£i ÅŸi originali autori ai genului. Agatha Christie a fost numită de către Guinness Book of World Records ”drept cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare”. Până în 2006, cărÅ£ile sale s-au vândut în două miliarde de exemplare, în întreaga lume.
ÃŽncă de când doamna profesoară ne-a recomandat cartea ”Zece negri mititei”, în cadrul Cercului de lectură, am fost sedusă de suspansul intrigilor poliÅ£iste din
... romanele Agathei ÅŸi de răsturnările spectaculoase de situaÅ£ie. De un talent ÅŸi o inteligenţă aparte, autoarea reuÅŸeÅŸte să Å£ină treaz cititorul, transformându-l în detectiv amator., pentru că aproape toate pistele sunt false ÅŸi finalul vine ca o lovitură de teatru, să aducă în lumină o cu totul altă versiune, la care sigur nu s-ar fi gândit nimeni, dar care e singura credibilă. ÃŽntr-o după amiază de sâmbătă, am luat din raftul cu romanele Agathei Christie cartea ”Moarte pe Nil”, pentru că m-a atras ceea ce însăşi autoarea a declarat, ÅŸi anume că e unul din cele mai bune romane scrise de ea, chiar unul din favorite. Odată începută cartea, n-am mai lăsat-o din mână ÅŸi vă asigur că veÅ£i face la fel.
EdiÅ£ia citită de mine a apărut în anul 2007 la Editura Rao, în traducerea Iustinei Bandol. Cartea are 314 pagini ÅŸi 31 de capitole. Celelalte două romane ale Agathei Christie, citite de mine, sunt ”Zece negri mititei”ÅŸi ”Crima din Orient Expres” , ambele apărute la aceeaÅŸi editură.
AcÅ£iunea romanului se petrece în Egipt, unde mai mulÅ£i turiÅŸti englezi aleg să-ÅŸi petreacă vacanÅ£a pe un vas de croazieră, care merge de-a lungul Nilului, pe lângă cele mai importante atracÅ£ii turistice ale acestei ţări. După prezentarea personajelor, observăm că niciunul nu se află întâmplător pe vas. Bogata moÅŸtenitoare Linnet Ridgeway,devenită doamna Doyle, este o tânără frumoasă care alege să petreacă luna de miere în această croazieră, dar cei doi tineri însurăţei sunt urmăriÅ£i pe vas chiar de fosta logodnică a lui Simon, Jacqueline de Bellefort. De asemenea, vin în croazieră o mamă cu un fiu, interesaÅ£i de bijuteriile bogătaÅŸei Linnet, dar ÅŸi Salome Otterbourne, cu fiica Rosalie, Salome fiind o scriitoare alcoolică, batjocorită de Linnet. Mai sunt pe vas ÅŸi doctorul Bessner, ameninÅ£at de tânăra moÅŸtenitoare cu divulgarea unor secrete profesionale compromiţătoare, un arheolog, doamna Van Schuyle, care e bogată, dar are tendinÅ£e de cleptoman, lordul Dawlish Ferguson ,un  comunist care a făcut o pasiune pentru o pasageră, Cornelia Robson, cerând-o în căsătorie. Apare ÅŸi Pennington Andrew, care e tutorele lui Linnet ÅŸi urmăreÅŸte s-o escrocheze, dar ÅŸi James Lechdale Fanthorp, avocatul lui Linnet, care îl demască pe primul. De remarcat ÅŸi colonelul Race, amic cu Hercule Poirot, care fireÅŸte că e pe vasul de croazieră. Aproape toÅ£i pasagerii au ca scop apropierea de Linnet, majoritatea având motive s-o duÅŸmănească, după cum ne dăm seama citind romanul. Motive pe care le are ÅŸi camerista Linnetei, franÅ£uzoiaca Louise Bourget, pe care stăpâna refuză să o plătească cu salariul cuvenit, pentru ca aceasta să nu părăsească serviciul ei ÅŸi să fugă cu un iubit egiptean. Cititorul se întâlneÅŸte la tot pasul cu personaje mânate de dorinÅ£a de răzbunare sau cu intenÅ£ii care sfidează legea, cum e hoÅ£ul de bijuterii Tim Allerton.
Evenimentele se succed alert, odată cu apariţia primei victime, care e chiar Linnet. Atunci ai impresia că ştii cine e vinovatul şi care a fost motivul crimei. Concluzie pripită, ceva prea simplu pentru detectivul Hercule Poirot, celebru pentru afirmaţia: "Îmi recunosc slăbiciunile. S-a spus despre mine că îmi place să fac cazurile dificile. Soluţia pe care mi-o sugerezi... e prea simplă, prea uşoară." Cu atât mai mult cu cât, după uciderea proaspetei mirese bogate şi împuşcarea lui Simon în picior, urmate de sedarea Jaquelinei - care făcuse o criză de isterie după ce l-a împuşcat pe fostul logodnic - se înlătură orice urmă de suspiciune aruncată asupra celor doi. Dar apar alte şi alte victime. E ucisă cu un bisturiu camerista franţuzoiacă, după ce dăduse de înţeles că a văzut cine a ieşit din camera victimei în noaptea aceea. Noapte în care lui Poirot i se turnase somnifer în vin şi nu auzise nimic. E ucisă apoi şi doamna Otterbourne, cea care voia să le spună cine e criminalul. Poirot descoperă o afacere cu bijuterii false şi încercarea de fraudă a tutorelui Linnetei. Suspansul atinge cote maxime.
Cititorul e tentat să creadă că e vorba de o crimă pasională sau din răzbunare, în urma unui impuls de moment. Dar Poirot dezleagă misterul. A fost o crimă complex elaborată.ÃŽn urma beÅ£iei ÅŸi crizei de isterie, Jaqueline nu l-a împuÅŸcat pe Simon în picior, trăgând doar în podea, iar Simon ÅŸi-a pus batista îmbibată în ojă roÅŸie pe falsa rană. Fata a fost dusă în cameră ÅŸi sedată , apoi el a fugit până în camera lui Linnet, unde a împuÅŸcat-o în cap. ÃŽntorcându-se, s-a împuÅŸcat, în sfârÅŸit, în picior, lucru constatat de medic. Apoi Jacqueline a ucis-o pe camerista Louise Bourget, care îl văzuse pe Simon ÅŸi îl ÅŸantaja. După care a urmat  doamna Otterboune,care a vrut să spună numele criminalului.
Jacqueline şi Simon plănuiseră totul: căsătoria acestuia cu Linnet, uciderea ei pentru a pune mâna pe avere, reîntoarcerea lui Simon la Jaqueline, adevărata sa dragoste, dar bogat, nu ca înainte. Planul lor ar fi funcţionat perfect, dar mintea şi deducţiile lui Poirot au funcţionat şi mai perfect. După ce au mărturisit toate crimele, cei doi îndrăgostiţi au acceptat să fie predaţi autorităţilor, la debarcare. Moment în care Jacqueline a luat pistolul ascuns, l-a împuşcat pe Simon, iar apoi s-a sinucis.

Personajele romanului au fiecare rolul său clar şi bine determinat în structura romanului. Se detaşează în mod special Linnet, Jaqueline, Simon şi, cum era de aşteptat, Hercule Poirot. Linnet Ridgeway, devenită doamna Doyle, e o bogată moştenitoare, foarte frumoasă, inteligentă, cultă şi foarte tânără şi independentă. Ea nu este agreată de aproape nimeni, în jurul ei fiind un păienjeniş de intrigi şi patimi, pe care le generează, în majoritate, caracterul său autoritar şi despotic, dar şi uriaşa avere moştenită. Ea se căsătoreşte cu Simon, logodnicul celei mai bune prietene, Jaqueline de Bellefort, nepăsându-i de sentimentele acesteia. Linnet nu e o tânără populară, ea are mulţi duşmani, în mare parte din cauza felului în care încearcă să aranjeze vieţile celor din jur, după bunul său plac.
Simon Doyle ne e prezentat, la începutul cărţii, ca iubitul şi logodnicul Jacquelinei, cea mai bună prietenă a Linnetei. E frumos, înalt, cu aspect sănătos şi uşor copilăros, ceea ce îl face extrem de simpatic şi nevinovat. El devine angajatul şi apoi soţul tinerei moştenitoare.
Jacqueline de Bellefort e o tânără brunetă, cu cârlionţi şi ochi mari, rămasă săracă după ce în copilărie avusese un trai îndestulat. E o fire impulsivă, şireată, care pune la cale, împreună cu fostul logodnic, uciderea Linnetei, în scopul acaparării averii acesteia. Jackie, cum e numită deseori în roman, e de o inteligenţă diabolică şi un curaj incredibil. Ea e femeia unei mari şi singure iubiri, pentru care sacrifică orice, chiar şi propria-i viaţă. Spre deosebire de Simon, care e atras de bani, Jackie face totul în numele dragostei.
Hercule Poirot, micul şi spilcuitul detectiv belgian, e cel mai fermecător personaj şi, ca de obicei, e extrem de perspicace, fiind un psiholog subtil şi un justiţiar neobosit. Manierat şi elegant, gurmand şi galant, atrage lumea prin simpla lui prezenţă. Chiar şi Jackie îl admiră şi are aerul că-l roagă s-o înţeleagă, pentru că ceea a făcut ea e condamnabil, dar e în numele iubirii. Poirot e preţuit pentru deducţiile sale şi nimeni n-ar pune la îndoială verdictul său. Având mereu aerul că ar mai avea ceva de spus, el lasă să se întrezărească certitudinea că un criminal, odată demascat, va recunoşte totul în faţa probelor sale imbatabile. Eu am impresia ca Poirot a ştiut că Jaqueline e prea deşteaptă pentru a nu face rost de o armă, dacă asta i-a fost intenţia. Şi i-a lăsat să scape pe cei doi de sentinţa finală, dar murind împreună, aşa cum se întâmplă cu eroii, buni sau răi, ai marilor iubiri, unde sfârşitul e aproape întotdeauna tragic.

Comparând cartea Moarte pe Nil cu Crima din Orient Expres a aceleiaşi autoare, observ câteva asemănări, chiar dacă acţiunea celor două romane e complet diferită. Îmi atrage atenţia modul în care personajele ies, intră , se ascund sau ascund alte personaje în compartimentele Orient Expresului sau în cabinele vasului de croazieră. Recomand cititorilor de peste 12 ani romanul.Cititorul care se întâlneşte pentru prima oară cu această carte va fi captivat de acţiunea şi suspansul din fiecare pagină şi pot spune că-l invidiez oarecum că se află la prima întâlnire cu ea. Totuşi, în ciuda faptului că deja cunosc finalul, aş reciti cartea pentru succesiunea rapidă a evenimentelor, replicile savuroase ale lui Poirot, care inserează fermecător cuvinte franţuzeşti în frazele englezeşti, găsind engleza prea săracă pentru anumite denumiri, dar şi atmosfera degajată de paginile acestui roman pe care însăşi Agatha Christie îl considera printre cele mai bune.

Niciun comentariu: