Anca Vlas, "Coliba unchiului Tom" de Harriet Beecher Stowe

„Coliba  unchiului Tom” se numără şi astăzi printre cărţile cele mai citite de pe glob. A fost tradusă în 23 de limbi şi autoarea ei poate fi considerată pe drept cuvânt ca una din femeile celebre ale literaturii. Publicarea romanului,
în 1852, a fost un eveniment care a accentuat schimbarea începută în naţiunea americană. „Coliba unchiului Tom” a fost cel mai bine vândut
roman din secolul al-XIX-lea şi a doua cea mai bine vândută carte, după Biblie. A fost tradusă în limba română de Maria Manole pentru mai multe edituri cum ar fi: „Adevărul Holding”, „Casa Cărţii”, „Gramar 2003”, „Editura Universitară”, „Regis”, „Cartex” etc.

Prima dată când am deschis volumul, nu ştiam
despre ce este vorba sau...
ce avea să se întâmple în ea. Fără să citesc introducerea, am deschis la primul capitol şi am început să citesc. După ce am citit primele trei capitole am renunţat fiindcă mi s-a părut că este mult prea simplă şi plictisitoare şi nu am mai citit două săptămâni nimic. După această perioadă de aşteptare m-am hotărît să redeschid cartea şi să citesc atât cât pot, şi până unde îmi place. Au trecut patru ore, iar eu citeam: „...Gândiţi-vă la libertatea voastră de fiecare dată când veţi vedea coliba unchiului Tom. Ea să vă amintească şi să vă fie un exemplu. Mergeţi pe urmele lui, şi ca el, fiţi cinstiţi, credincioşi şi darnici...”. Două rânduri mai jos scria cu litere de tipar mari „SFÂRŞIT”.

Nu-mi venea să cred. Era aceeaşi carte pe care cu două săptămâni înaite am renunţat să o mai citesc, iar atunci, după numai câteva ore am terminat-o. Nu aş fi crezut vreodată că am să termin o carte atât de repede, dar cred că întâmplările şi poveştile interesante m-au făcut să o citesc pe nerăsuflate!

În „Coliba unchiului Tom” sunt prezentate două cazuri în care negrii sunt ţinuţi ca slugi şi sunt vânduţi ca obiecte. Primul caz este al Elisei, o tânără mulatră, care împreună su soţul ei George au un fiu numit Henry. Elisa şi fiul ei locuiau în casa domnului Shelby, care era un stăpân bun, indulgent şi care nu i-ar fi vândut niciodată. Totuşi, obligat, nu a avut de ales decât să-i dea spre vânzare. George şi el la rândul lui avea probleme cu stăpânul său care vroia să-l vândă departe. Ei s-au hotărît să fugă spre Canada şi au avut multe de pătimit, au fost urmăriţi, vânaţi, dar într-un sfârşit au ajuns în Canada, unde au scăpat şi au trăit fericiţi, în libertate.

Dacă în primul caz, George şi cu familia lui au scăpat şi au ajuns liberi, în cea de-a doua situaţie, cea a lui Tom, lucrurile nu au stat la fel. Tom era un sclav negru, destul de bătrân, care avea o familie şi locuia într-o colibă în Kentucky, stăpânul lui fiind tot domnul Shelby. Tot din aceleaşi motive pentru care i-a vândut şi pe Elisa şi Henry, el a fost nevoit să îl vândă şi pe Tom, care a ajuns la o familie foarte bună, familia Saint-Claire. Norocul s-a datorat Evanghelinei, o tânără domnişoară, al cărei tată, Augustus Saint-Claire, era în căutare de sclavi. Astfel bătrânul Tom a ajuns la cel mai bun stăpân la care putea ajunge. Tom a fost foarte iubit de Eva şi de tatăl ei, dar cei doi au murit pe rând. Eva a murit prima din cauza unor probleme grave de sănătate, iar tatăl ei, din cauza unui accident.

După această întâmplare, Maria Saint-Claire, mama Evei şi soţia domnului Saint-Claire, o femeie rea, nemiloasă, l-a vândut pe Tom unui stăpân dur, rău, fără pic de blândeţe şi datorită bătăilor, bătrânul a murit. Tânărul domn George Shelby, fiul domnului Shelby, fostul stăpân a lui Tom, a aflat de soarta pe care o ducea negrul, dar când a mers să-l ia şi să-l aducă înapoi acasă, în Kentucky, era deja prea târziu, sclavul murise. L-a dus şi l-a îngropat, după care s-a întors acasă şi le-a dat libertate tuturor sclavilor săi pentru a nu se mai repeta vreodată chinul prin care a trecut bătrânul unchi Tom.

Personajele principale ale acestei povestiri sunt Tom şi Elisa. Tom era un om puternic şi bine clădit, loial şi credincios stăpânului, dar cel mai important, el era corect şi sincer, nu îi era frică să spună ce gândeşte atunci când ştia că opinia lui era corectă. Elisa era de statură înaltă, avea ochii negri şi strălucitori, era fragilă şi delicată, însă atunci când venea vorba de copilul său se transforma într-o femeie puternică, hotărîtă, căreia nu îi este frică de nimic, trecea peste toate obstacolele fără să se gândească la durere, ci doar la pruncul său.

Titlul „Coliba unchiului Tom” face referire la locuinţa unde trăiau bătrânul negru şi familia sa, un loc paşnic, armonios, un loc în care nu exista ură sau dispreţ, un cuibuşor modest, dar care ascundea înăuntru numai căldură şi bucurie.

Spre finalul cărţii Tom a fost maltratat şi chinuit, dar cel mai tare mi-a plăcut că deşi viaţa nu a fost corectă cu el, negrul a găsit putere să îşi facă auzită părerea şi nu i-a lăsat pe cei din jur să-l manipuleze, a îndurat multe, dar a fost cinstit până la moarte. Legree şi Maria Saint-Claire erau nişte persoane demne de dispreţ, care nu cunoşteau ce este bunătatea şi mila, care nu meritau nici măcar să fie privite în ochi, şi dacă există un lucru care să nu-mi fi plăcut în această carte, răutatea acestor persoane este acel lucru.

Per ansamblu „Coliba unchiului Tom” este un roman pe care l-am citit cu tot dragul şi pe care nu mă tem să-l recomand oricui, la orice vârstă, oricui îşi doreşte să afle despre trecutul pe care l-au avut acele fiinţe nevinovate şi despre modul în care au ajuns să fie respectaţi în ziua de azi. În concluzie, eu recomand să citiţi această carte care vă poate ajuta să descoperiţi diferenţele rasiale, dar şi maniera de a le evita.