Alex Almășan - Un hățiș de obstacole

 J. D. Salinger, De veghe în lanul de secară

Alex Almăşan 

 

Întâlnirea cu cartea

Am făcut cunoştinţă cu „De veghe în lanul de secară” într-o zi de primăvară, la librăria Diverta din Iulius. La început, nu am crezut că-mi va plăcea. Simţeam că am în faţă un mare inamic pe care TREBUIA să îl citesc. Am descoperit apoi că şi o carte îţi poate deveni un bun prieten şi că lectura romanului îl poate captiva şi pe cel mai îndărădnic cititor, aşadar pe mine. Nu mult a trecut până să realizez că, sub coperta crem,
se ascundea o lume ciudată, care mă lăsa să o cercetez în voie

Ce mi-a plăcut?

Mie mi-a plăcut cel mai mult limbajul personajelor  deoarece este foarte apropiat de cel actual, folosit de adolescenti. Mi s-a părut interesant si titlul, care este diferit faţa de al altor carţi pe care le cunosc.

Ce nu mi-a plăcut?

Nu am putut să înteleg personajul Stradlater, pentru că acţionează incorect.

Legătura cu alte carti

Romanul seamănă cu „Jurnalul unui Puşti”, având în comun vocabularul vulgar şi codificat.

Titlul

Cred că titlul este la fel de surprinzător ca si acţiunea. Semnificţiile acestuia trebuie căutate în chiar cuvintele naratorului: „Îmi imaginez mii de copilaşi care se joacă în lanul de secară. Şi eu stau pe buza unei stânci. Trebuie să prind pe oricine trece dincolo de stancă. Dacă aleargă si nu se uită pe unde merg, tre sa apar şi să-i prind. Asta aş vrea să fac. Aş sta de veghe în lanul de secară...”. Astfel, înteleg că personajul se imaginează ca un salvator al celor care rătăcesc prin „lanul de secară” - un hăţiş de gânduri  şi obstacole dintre care noi, adolesceţii trebuie să ieşim „ în picioare”.