Sânziana Gădălean - În stare de veghe

J. D. Salinger, De veghe în lanul de secară

Sânziana Gădălean

Prima oară când am auzit de cartea De veghe în lanul de secară a fost de la o prietenă care o citea. A zis că sigur mi-ar plăcea, iar după ce mi-a citit câteva pasaje din carte am luat-o de la bibliotecă imediat şi am şi terminat-o în aceeaşi zi. Apoi am primit-o la şcoală la cercul de lectură.

            Personajul principal Holden este un adolescent ca oricare altul care trece prin crizele specifice vârstei şi răspunde tentaţiilor (fumează, bea). El citeşte şi ar putea fi foarte bun la şcoală, însă falsitatea tuturor de care îi este greaţă şi lipsa de stimulare îl fac...
un marginal. El este înconjurat de oameni falşi si plini de interese. Mă regăsesc adesea în acest băiat care vede dincolo de aparenţe şi poate aprecia anumite lucruri pe care alţii nici nu le pot vedea .Şi ca el am adesea momente în care simt că oamenii nu mă înţeleg. Holden poartă o şapcă roşie mereu, pentru a ieşi în evidenţă, ca să fie băgat în seamă. Asemenea oricărui adolescent cere atenţia părinţilor şi prietenilor. Mă regăsesc în acest personaj destul de des, de aceea de câte ori am ocazia răsfoiesc cartea.

            Titlul este un vers dintr-un cântec pe care i-l cântă Caulfield surorii sale, Phoebe. Eu cred că înseamnă că stăm singuri, ducând dorul celorlalte persoane, dar facem asta pentru a ne proteja sau pentru a-i proteja pe ceilalţi .Mai înseamnă că putem fugi din noi pe câmpuri sau că vorbim prostii. Pentru mine titlul înseamnă că protejăm pe ceilalţi sau ne sacrificăm, iar la final ajungem exact ca Holden, epuizaţi nervos si dezamăgiţi de lume.

            Mi-a plăcut metoda de narare pentru că a reuşit să-mi câştige atenţia şi m-a făcut să mă gândesc mai multe la mine, la cine sunt şi la ce vreau. Mi-a plăcut şi personajul principal care e complex. Îmi place că nu e siropos, cu amor patetic şi probleme false. Tratează probleme adevărate pentru persoanele care nu stau toată ziua să vorbească despre prostii şi vor să fie exact ce sunt.

            Nu cred că am un lucru care să-mi displacă.

            Am asemănat cartea cu romanul lui Eliade, „Romanul adolescentului miop”, pentru că tratează ambele tema adolescentului care nu suferă de ochii lumi, ci care este respins, nu se înţelege cu ceilalţi şi suferă pentru neştiinţa şi ignoranţa ce îl înconjoară.

            Cartea merită citită, dar nu cred că este adresată tuturor, mai ales personajelor la care se face referire gen Stradlater. Cartea trebuie citită pentru că multe generaţii au avut această carte ca referinţă şi sper că multe o vor mai avea. Cartea asta te pune în stare de veghe.