Nona Pop - De ce Salinger?
De veghe în lanul de secară
de J.D. Salinger a fost publicat prima dată în 1945. În 2011, Editura Polirom a
tipărit cea de-a patra ediție
tradusă de Cristian Ionescu. Încă o ediție
în limba română a fost tipărită în 2005, de către aceeași editură, ceea ce arată interesul deosebit al
publicului pentru această carte.
Prozatorul
secolului XX, Jerome David Salinger s-a mai remarcat prin cărți precum Franny
și
Zooey sau Dulgheri,
înălțați grinda acoperișului și Seymour: o
prezentare. Salinger s-a născut la New York pe data de 1 ianuarie 1919. La
liceu a publicat două episoade din ceea ce urma să devină De veghe în lanul de secară. Majoritatea poveștilor sale au fost făcute publice în revista The Newyorker. Salinger a fost unul
dintre cei mai discreți
scriitori contemporani: nu există...
interviuri sau portrete ale sale. Acest lucru subliniază ideea cărții, și anume disprețul lui față de snobi. Autorul s-a silit mereu să rămână în umbră pentru a nu deveni la fel cu cei pe care îi disprețuia. S-a stins din viață la vârsta înaintată de 91 de ani, pe 27 ianuarie 2010. Totuși, el a rămas faimos prin cărțile lui.
interviuri sau portrete ale sale. Acest lucru subliniază ideea cărții, și anume disprețul lui față de snobi. Autorul s-a silit mereu să rămână în umbră pentru a nu deveni la fel cu cei pe care îi disprețuia. S-a stins din viață la vârsta înaintată de 91 de ani, pe 27 ianuarie 2010. Totuși, el a rămas faimos prin cărțile lui.
Este
autorul unei cărți care a
impresionat generații
întregi de adolescenți,
scoțându-l din
anonimat. Astfel, în zilele noastre a devenit imposibil să nu auzi sau să nu
citești cuvinte
de laudă la adresa lui. Tocmai această apreciere unanimă m-a convins să citesc
cartea în primul rând. Romanul a mai apărut apoi și ca o lectură obligatorie la cercul nostru de
lectură, unde am purtat deja multe discuții
pe baza ei.
Holden
Caulfield este un adolescent rebel, care tocmai a fost dat afară de la Pencey,
o școală cu
pretenții. Lumea
falsă și colegii
prefăcuți de la școală sunt de neînțeles pentru el, așa că se hotărăște să se întoarcă acasă la New York. Își dă însă seama că părinții lui ar fi foarte supărați dacă ar apărea pe nepusă-masă. De aceea decide să
aștepte la
New York până ce școala îi
va anunța despre
exmatricularea lui. Un moment crucial este întâlnirea cu mama unui coleg,
căreia îi povestește vrute și nevrute despre fiul ei și despre școală.
Atunci își dă seama
pentru prima dată că nu este cu nimic mai bun decât alți mincinoși.
Se cazează la un hotel plin de personaje ciudate. Cu cei câțiva bani intră într-un bar, unde întâlnește trei fete venite la „vânătoare” de oameni faimoși. Mai cutreieră un bar frecventat de fratele său
D.B., despre care aflăm că este scenarist aspirant la Hollywood, însă se
întoarce plictisit la hotel. Aici, liftierul îi face legătura cu o prostituată.
Deprimat și dorindu-și un partener de conversație, Holden acceptă, însă fata nu-l înțelege pe adolescentul căruia i se opune întreaga
lume. O plătește sperând
că va scăpa de ea, dar este tras pe sfoară și agresat de către liftier. A doua zi este la fel
de încărcată emoțional: își revede o veche prietenă cu care se ceartă, intră
pe furiș la el
acasă și își vede sora iubită, fuge înainte să vină părinții, cu câțiva
bani dăruiți de
Phoebe. Revederea unui profesor stimat se sfârșește
dezamăgitor când acesta pare că vrea să profite de el. La reîntâlnirea surorii
Phoebe în ziua următoare, îi mărturisește
acesteia că vrea să plece în lume. Totuși,
când vede fericirea inocentă a micuței
Phoebe, își dă seama
că viața are
felul ei de a echilibra lucrurile.
Ceea ce șochează este că Holden povestește toate acestea din cabinetul unui psihiatru, ceea
ce înseamnă că personajul este în prezent internat la spitalul de nebuni și că povestea lui este de fapt o amintire. Faptul
că autorul preferă să nu ne destăinuie explicit sfârșitul dă cititorului o temă de meditație.
Putem să
spunem că Salinger se remarcă prin personajele foarte bine construite. Acestea
se disting printr-o caracteristică vitală pentru personajele bune, și anume asemănarea cu persoane reale. Toate
personajele alcătuiesc un tablou al vieții.
Spre exemplu, Phoebe exprimă puritatea copilăriei și totodată portița pe care el evadează din lumea fără sens a adulților. Apoi, mai sunt Ackley și Stradlater, genul de oameni pe care nu-i suporți, dar cu care te împrietenești pentru că ești mereu împreună cu ei la școală. Mie mi-a plăcut în mod special personajul
prietenei Jane Gallagher. Mi se pare foarte interesant că m-am putut atașa de un personaj care „nu face” mare lucru în
roman, ci apare doar în poveștile
lui Holden. Autorul construiește
mai multe fire în ideea întâlnirii dintre cei doi, astfel încât cititorul așteaptă cu sufletul la gură un punct culminant
inexistent. Cred că admirația
mea față de Jane
vine și din
libertatea cititorului de a-și
imagina mai multe decât descoperă scrise în carte.
Titlul cărții este cu totul special și te pune pe gânduri, deoarece nu pare să aibă
legături cu conținutul.
Totuși, la un
moment dat, autorul comentează acest titlu. Este vorba despre momentul în care
Phoebe își ia
fratele la rost gândindu-se că își
irosește
viitorul. Holden îi răspunde că ar vrea să stea mereu de veghe în lanul de
secară în care se joacă niște
copii lângă o prăpastie. Rolul lui Holden ar fi de a-i feri de prăpastie, dar și de a-i lăsa să se bucure cât mai mult de joaca
lor. De fapt, el nu poate salva pe nimeni, nici măcar pe sine. Prăpastia este
un simbol al maturizării. Copiii nu pot fi feriți de această primejdie, așa cum nu pot fi feriți de a crește
sau de a-și pierde
puritatea.
Consider
că această carte îl ajută pe Salinger să se regăsească și, mai mult, să lase generațiilor viitoare o carte care să ajute la salvarea
adevărului, purității
și a fericirii. Cel mai mult
am apreciat faptul că lectura este ușoară,
pentru că ai de citit despre adolescenți
asemenea ție. Deși nu m-am regăsit în personajul principal, pot
spune că m-am regăsit în multe frânturi. J. D. Salinger surprinde o gamă foarte
bogată de sentimente într-un mod și
într-un discurs foarte simplu. În schimb, nu mi-a plăcut felul excesiv în care
Holden judecă persoanele mai în vârstă, evidențiindu-le defectele fizice și psihice. În rest, consider că această carte este
bine construită. O recomand spre lectură deoarece în final îți deschide ochii către o lume pe care adolescentul
o vede în negru, când ea are atâtea culori de oferit.
8 comentarii:
Ii absolut geniala recenzia...superb Nonuta draga!:*
Bravo, Nona! O adevarata opera de bursuc!
Draga Nona, aici e o… bursurecenzie de nota zece. Felicitari!:)
Bravo Nona, ai scris frumos, nu ma mir de ce e primul..;)
Intrebarea este cum iesim din lanul de secara ca parem niste bursuci imbuibati cu seminte de lectura uitati acolo ,desi putem spune ca toamna asta a fost cea in care ne-a iesit o munca impreuna de toata isprava.
Draga Sanzi,
(Ca sa iti raspund la intrebare cu o alta intrebare): Vrem sa iesim din lanul de secara? Oricum, multumesc pentru comentariu.
Felicitari, Salinger e si printre preferatii mei.
Mulţumim, domnule profesor, Ovidiu Pecican e şi printre preferaţii noştri.
Trimiteți un comentariu