“La răscruce de vânturi”, singurul roman al scriitoarei engleze Emily Brontë, a apărut pentru
prima oară în 1847, în Anglia, dar nu a
fost bine primit de către public. Astăzi, cartea e tradusă în multe limbi şi e iubită
şi citită de generaţii întregi de admiratori ai stilului şi poveştii scrise de
Emily, sora scriitoarelor Charlotte şi Anne Brontë. Exemplarul citit de mine a apărut în
anul 2009 la Editura Adevărul Holding, în traducerea Henriettei Yvonne Stahl.
Cu un an înainte, în 2008, romanul apărea la Editura RAO, iar în anul 1991 la
Editura Tribuna Craiova. Cartea a apărut şi în 1968, la Editura ELU, în două
volume.
În lista de lecturi pentru vacanţa de
vară, dată de doamna profesoară la Cercul de lectură, era şi acest titlu, dar...
am ocolit mereu cartea şi n-aş putea spune de ce. Acum cred că am făcut bine lăsând-o pentru serile lungi şi frigul zilelor cenuşii, de iarnă. E o atmosferă potrivită pentru a citi singurul, dar deosebitul roman al scriitoarei engleze Emily Brontë. A mai contribuit la luarea deciziei de-a citi cartea şi mama, căreia îi plac scrierile surorilor Brontë, dar şi ecranizările după carte, multe şi fiecare, parcă, altfel. Lucru care te pune pe citit, fie şi doar pentru a vedea cum mereu cartea e mult mai bună decât filmul!
am ocolit mereu cartea şi n-aş putea spune de ce. Acum cred că am făcut bine lăsând-o pentru serile lungi şi frigul zilelor cenuşii, de iarnă. E o atmosferă potrivită pentru a citi singurul, dar deosebitul roman al scriitoarei engleze Emily Brontë. A mai contribuit la luarea deciziei de-a citi cartea şi mama, căreia îi plac scrierile surorilor Brontë, dar şi ecranizările după carte, multe şi fiecare, parcă, altfel. Lucru care te pune pe citit, fie şi doar pentru a vedea cum mereu cartea e mult mai bună decât filmul!
Acţiunea romanului este desfăşurată pe o durată de 20 ani
şi e plasată la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în Anglia. Se presupune că
locul acţiunii i-a fost inspirat scriitoarei de Yorkshire-ul
natal, unde tatăl său, irlandez de origine, se stabilise ca pastor. Povestea de dragoste şi răzbunare
dintre Catherine şi Heathcliff e narată de doi martori oculari: domnul
Lockwood, un gentleman retras, care doreşte să închirieze domeniul şi fosta
servitoare a Catherinei, Nelly Dean, care îi povesteşte acestuia despre cei
care au locuit sau încă mai locuiesc în casa de la ”Răscruce de vânturi”, unde
acesta fusese găzduit şi petrecuse o noapte de coşmar. Emily
Brontë creează două domenii opuse ca aşezare
şi mod de viaţă al locatarilor. Domeniul
”La răscruce de
vânturi” e locuit de familia Earnshaw, iar la ”Thrushcross Grange” trăiesc membrii familiei Linton. Familia Earnshaw are
doi copii, pe Hindley şi pe
Catherine, cărora li se alătură ciudatul copil orfan, cu aspect de ţigan, adus de tatăl lor şi botezat ” Heathcliff”,
care înseamnă ”stâncă aridă” într-o traducere aproximativă. Familia Linton are,
de asemenea, doi copii: un băiat pe nume Edgar, a cărui soră se numeşte
Isabella. Pe cât de sălbatic e Wuthering Heights (La răscruce de vânturi), situat în mijlocul
naturii, între vânturi năpraznice şi departe de alte aşezări, pe atât de domol,
aşezat în vale, bine protejat de gard şi îngrijit e domeniul Thrushcross
Grange. Hindley şi Catherine
Earnshaw, precum şi fratele vitreg, Heathcliff,
sunt personaje cam sălbatice, nonconformiste, uneori violente şi pasionale, în
timp ce vecinii din vale, familia Linton, sunt oameni aşezaţi, civilizaţi şi paşnici,
care trăiesc în pace, confortabil.
Problemele familiei Earnshaw încep odată cu aducerea în casă a ciudatului
orfan Heathcliff, copil cu ochii măslinii şi
pielea închisă la culoare, care vorbea o limbă necunoscută. În timp ce
Catherine se ataşează de el, Hindley îl urăşte de la prima vedere. Povestea de
dragoste dintre Catherine şi Heathcliff are, astfel, un început, dar nu va avea
niciodată sfârşit. Hindley este trimis la şcoală, timp în care sora sa şi
Heathcliff aleargă liberi, ca nişte hoinari, prin sălbătica natură care
înconjoară domeniul. După moartea părinţilor săi, Hindley se întoarce,
căsătorit, acasă. Din păcate, singura fiinţă care pare să îl fi iubit şi pe
care a iubit-o, adică soţia sa, moare la naşterea fiului lor, Hareton. Hindley devine
un stăpân monstruos, care îl trimite pe Heathcliff la munca de jos, ca servitor,
lovindu-l şi umilindu-l. Dragostea dintre Catherine şi Heathcliff devine mai
puternică tocmai din cauza acestor măsuri tiranice. Totuşi, ea se căsătoreşte
cu Edgar Linton, pe care îl cunoaşte în urma hoinărelilor pe care le face cu
Heathcliff prin împrejurimile casei Lintonilor. Acolo, Catherine descoperă
modul de viaţă victorian, eleganţa, stabilitatea şi luxul, fiind fascinată pe
moment şi dorind, pentru prima dată, o viaţă stabilă social şi material.
Heathcliff pleacă plin de ură şi supărare, dar revine foarte schimbat, frumos, elegant şi bogat. Catherine, care îşi
trădase iubirea şi convingerile de viaţă,
suferă cumplit când Heathcliff, dispreţuitor, se răzbună pe ea, după ce
îi reproşează că l-a trădat. Acesta pleacă cu cumnata sa, Isabella,
cu care se va şi căsători. Catherine şi Edgar Linton au o fată, pe Cathy, la naşterea căreia Catherine moare. Mânat de dorinţa de răzbunare, după ce o
umileşte şi pe soţia sa Isabella (care moare după 13 ani), Heathcliff dobândeşte,
prin viclenie, ambele domenii. Între timp, Cathy şi Hareton, fiul lui Hindley,
se împrietenesc şi hoinăresc liberi prin împrejurimi, aşa cum făceau cândva
Catherine şi Heathcliff. Heathcliff o sechestrează şi o căsătoreşte silit pe
Cathy cu fiul său, bolnăviciosul Linton, pentru a obţine toată averea familiei
Linton. Cathy e lăsată să îşi vadă bietul tată doar înainte ca acesta să moară
neîmpăcat. Apoi moare şi Linton, dar şi Heathcliff însuşi, cu nervii zdruncinaţi
şi sperând să se reîntâlnească cu iubita sa moartă, Catherine. Moartea lui Heathcliff
îi eliberează pe Cathy şi Hareton, care hotărăsc să se mute la Thrushcross Grange şi să închidă domeniul ”La răscruce de vânturi”. Romanul se termină în această notă
optimistă, iar dragostea înlocuieşte ura şi lasă loc speranţei şi binelui.
Personajele
principale ale romanului
sunt Catherine şi Heathcliff, a căror
dragoste a devenit celebră şi constituie firul poveştii. Aproape toate cele 366
de pagini ale cărţii sunt străbătute de sentimente puternice de iubire şi ură,
prietenie şi duşmănie, răzbunare şi pasiune. Catherine este devotată iubirii
sale pentru Heathcliff şi îi mărturiseşte servitoarei Nelly Dean că Heathcliff
este, de fapt, ea însăşi şi că o viaţă în absenţa acestuia ar însemna, de fapt,
moartea. Ceea ce s-a şi întâmplat, în urma căsătoriei acestuia cu Isabella,
sora lui Edgar Linton. Catherine a murit
la naşterea fiicei sale, dar autoarea arată că ea nu a vrut să lupte cu o
boală, fiind extrem de tristă. Heathcliff
e mânat de dorinţa de răzbunare, care îl ţine, practic, în viaţă, dar într-o
existenţă lipsită de sens. El se răzbună
pe Hindley pentru că l-a batjocorit, apoi pe Catherine pentru că l-a trădat,
dar şi pe Cathy, pentru că e dovada vie a trădării iubitei sale. Se răzbună
fără un motiv întemeiat şi pe Edgar Linton, care se căsătorise cu Catherine
pentru că ea dorise acest lucru. El duce o viaţă dominată de ură pentru şi
dinspre cei din jur. Mi s-a părut tragic că o iubire ca cea dintre Heathcliff şi
Catherine poate să se transforme în sete de răzbunare, în urma marii greşeli
săvârşite de Catherine. Citind cartea, observăm că personajul Catherine este
contradictoriu. Ea dă dovadă, uneori, de
răutate, îngâmfare şi e încrezută. Acasă se comportă sălbatic fără maniere, dar
în timp ce e în vizită la familia Linton se preface că e o mică lady şi e
atrasă de toate lucrurile pe care le considera fleacuri: haine, coafuri, jocuri
de societate, bani, maniere. Ceea ce nu i se poate reproşa este statornicia şi
sinceritatea sentimentelor. Ea l-a iubit numai pe Heathcliff şi nu a negat niciodată
acest lucru. Heathcliff are sentimente de ură doar pentru ceilalţi, socotindu-i
vinovaţi pentru drama sa, dar continuând să o iubească pe Catherine. În final,
moartea sa i-a readus, simbolic, împreună pentru totdeauna. Ambii sunt
personaje pline de pasiune, au aceeaşi dragoste pentru libertate şi plimbări în
natură, pentru hoinăreli în spaţiile deschise şi bătute de năprasnicele vânturi, departe de oameni şi de regulile
impuse de societate.
Titlul cărţii este însuşi numele domeniului locuit
de Catherine şi Heathcliff, eroii principali ai acestui roman. ”La răscruce de
vănturi” este cel mai nimerit nume pentru o casă situată pe o culme, în
mijlocul naturii sălbatice şi pustii, unde vântul suflă nemilos şi sinistru în
serile reci şi ploioase. Casa masivă, decorată cu gargui groteşti, având doar
un gard viu, mâncat pe alocuri de vite, este locul desfăşurării celei mai
importante părţi a acţiunii. Atmosfera romanului, sumbră şi sinistră,
subliniază numele domeniului şi zgomotul făcut de vântul care bate din toate
direcţiile. Astfel, povestea se petrece atât pe domeniul ”La răscruce de
vânturi”, cât şi la o răscruce a tuturor vânturilor, aşa cum şi dragostea, ura şi
răzbunarea personajelor parcă ar fi influenţată de acest şuier năpraznic din
pustietate.
Romanul lui Emily Brontë este unul deosebit, pe care eu îl recomand oricui, fie pentru a se întâlni cu o carte care
impresionează, fie pentru a-l reciti. Romanul este cunoscut, citit, apreciat,
ecranizat în multe versiuni cinematografice şi chiar jucat în adaptări pentru
scenă, la teatru. Personal, aşa
cum am mai menţionat, am fost impresionată de atmosfera creată de scriitoare,
care subliniază prin teribilul vânt şi imaginile sumbre, sentimentele şi întâmplările
povestite.
Aş face o comparaţie cu romanul ”Coraline”
al lui Neil Gaiman. Doresc doar să subliniez modul în care această atmosferă de
groază subliniază acţiunea, romanele având subiecte total diferite. Ambele sunt
dominate de o atmosferă care cred că se poate numi ”gotică” şi care învăluie
totul în mister.
“La răscruce de vânturi” este un roman de dragoste, o carte foarte bună şi
originală, care cred că merită citită
sau recitită de toţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu