Nona Pop: "Emma" de Jane Austen

Romanul lui Jane Austen, Emma, a fost publicat pentru prima oară în 1816. Tradus mai târziu de Anca Roşu, el a apărut în România în 1999, la Editura RAO. Jane Austen s-a născut în 1775 şi a murit în 1817. La douăzeci de ani, Austen a produs primul roman, deşi scria încă din adolescenţă. În timpul vieţii, a publicat Mândrie şi prejudecată, Raţiune şi simţire, Emma şi Parcul Mansfield. După moarte, Henry Austen, fratele şi editorul ei a mai publicat romanele Persuasiune şi Northanger Abbey. La data morţii, scriitoarea concepea un nou roman: Sandition, din care s-a păstrat un singur fragment.

          Întâlnirea mea cu cartea aceasta nu a avut nimic spectaculos. Când am fost întrebată ce carte aş dori...
dintr-un anticariat, ştiam răspunsul şi o oră mai târziu o citeam în fotoliu, stând confortabil.

          Emma Woodhouse este fiica unui bătrân care urăşte căsătoriile. Învăţând de la el, Emma hotărăşte că nu va pleca niciodată de lângă tatăl său şi nu se va căsători. Totuşi, asta nu o opreşte să planifice nunţile altora. Când domnişoara Taylor devine doamna Weston, Emma îşi însuşeşte meritul pentru fericita iubire. În lipsă de o prietenă căreia să-i împărtăşească toate secretele, o ia „sub aripa ei” protectoare pe Harriet Smith. Părinţii fetei nefiind cunoscuţi, Harriet este umilă şi fără pretenţii. Când este cerută în căsătorie de dl. Robert Martin, un fermier oarecare, Emma o încurajează să refuze. Între timp, ea îi pregăteşte căsătoria cu nobilul domn Elton. Din păcate, nu Harriet este obiectul atenţiilor lui, ci chiar Emma. Respins şi umilit, dl. Elton pleacă din Highbury, dar va reveni căsătorit cu o doamnă cu care Emma se va împrieteni. Între timp „societatea” din micul sat aşteaptă un oaspete distins: Frank Churchill, fiul domnului Weston. Emma se grăbeşte încă o dată să interpreteze greşit relaţia dintre Harriet şi Frank, drept relaţie de dragoste. Cel mai tare o tulbură faptul că îşi dă seama că este chiar ea îndrăgostită, şi încă de vechiul ei prieten, dl. Knightley. Apare pericolul destrămării relaţiei cu Knightley, dar, când şi el îi mărturiseşte că o iubeşte, fericirea Emmei nu mai cunoaşte margini. Ca să fie totul perfect, căsătoria lor este completată ca în basme de căsătoria lui Harriet cu Robert Martin.

          Se pare că Jane Austen era foarte apropiată de sora ei. Având şapte fraţi şi o singură soră, nu este de mirare că s-a ataşat foarte tare de aceasta din urmă, faptul reflectându-se în toate cărţile ei. Aceeaşi relaţie apare şi în acest roman, între Emma şi domnişoara Taylor (d-na Weston). Pentru o vreme, această relaţie apare şi între Emma şi Harriet. Personajele sunt totuşi destul de transparente şi se poate desluşi conturul atât de asemănător cu cel al personajelor din clasicul Mândrie şi prejudecată. Astfel, dl. Darcy poate fi foarte uşor comparat cu dl. Knightley sau d-na Bates cu d-na Bennet. Pe de altă parte, personajele sunt mai puţin dezvoltate decât cele din romanul atât de faimos. Emma se aseamănă mult cu însăşi autoarea. Plănuind intrigi de dragoste într-o realitate inventată, la fel cum Austen imaginează poveşti de dragoste, Emma este păpuşarul sau Cupidon în lumea romanului.

          La prima vedere, titlul e absolut nesemnificativ, ba chiar un nume obişnuit. Totuşi, el are propria semnificaţie. Dacă privim printre romanele autoarei, putem sesiza că niciunul nu poartă numele personajului principal. De aici deducem atât că autoarea i-a acordat mai multă atenţie decât altor personaje, dar şi că s-a regăsit şi a empatizat cu Emma. În vremea în care femeile aveau mult mai puţine drepturi, acest roman scris de o femeie, cu un titlu care este numele unei femei, se face remarcat cu siguranţă.

          Jane Austen a fost printre primele femei care au putut trăi construindu-şi o carieră din scris. Ea a fost un exemplu şi o încurajare pentru toate scriitoarele care i-au urmat. Am apreciat cel mai mult descrierile pline de eleganţă şi stil specifice pentru stilul lui Austen. Nu am apreciat comportamentul superficial al lui Frank, pe care totuşi l-am iertat.

          Emma sau orice carte a lui Jane Austen nu poate fi recomandată oricui. Nu din cauză că nu ar fi un roman bun, ci, din contră, pentru că e un roman care merită să fie apreciat. Totuşi, o recomand celor care ştiu să recunoască o frumoasă poveste despre tinereţe.